Fondul de Dezvoltare și Investiții, demarat săptămâna viitoare / Anunțul lui Dăncilă: Oamenii vor fapte, vor lucruri reale

Fondul de Dezvoltare și Investiții, demarat săptămâna viitoare / Anunțul lui Dăncilă: Oamenii vor fapte, vor lucruri reale
Publicat: 30/08/2019, 20:13

Viorica Dăncilă a spus, în cadrul unei întâlniri a PSD Constanța, că vor fi continuate proiectele de investiții, iar săptămâna viitoare va porni Fondul de Dezvoltare și Investiții.

„De săptămâna viitoare vom da drumul la Fondul de Dezvoltare și Investiții. Vom continua proiectele de investiții și le vom extinde în întreaga țară. Vreau să nu venim cu promisiuni. Oamenii vor fapte, vor lucruri reale. Trebuie să fim uniți”, a spus Dăncilă.

Potrivit Guvernului, Fondul de Dezvoltare și Investiții este destinat finanțării proiectelor de dezvoltare care cuprind investiții sau lucrări de întreținere și reparații curente ale primăriilor, asociațiilor de dezvoltare intercomunitară în domenii prioritare precum sănătate, educație, apă și canalizare, rețea de energie electrică și rețea de gaze, infrastructura de transport, salubrizare, rețea de iluminat public, precum și în alte domenii. Fondul se utilizează și pentru proiecte de investiții ale universităților: construcția și modernizarea infrastructurii didactice, de cercetare, a spațiilor de masă și cazare pentru studenți și a centrelor de conferință. Valoarea totală a FDI este echivalentul în lei a 10 miliarde de euro, calculat la data întrării în vigoare a OUG 114/2018. Programul se va derula pe o perioadă de 20 de ani.

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO